TVA la încasare

După cum știți, sau mă rog ați auzit pe la TV sau direct de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (click pe Ghid privind aplicarea TVA la încasare), de la 1 ianuarie 2013 societățile care au avut o cifră de afaceri în scopuri de TVA mai mică decât 2.250.000 lei, vor aplica sistemul „TVA la încasare”. Altfel spus, TVA nu va mai fi colectată la emiterea facturii, ci la încasarea ei și nu se va mai deduce la primirea facturii, ci la plata ei. Cu o mențiune: o să folosim TVA neexigibilă în momente diferite. Mai multă hârțogăraie! O să iau pe rând, deducerea și colectarea TVA aferent facturilor primite.

TVA

Deducerea TVA

În momentul în care o firmă a optat pentru sistemul „TVA la încasare”, pentru facturile primite de la furnizori, nu va mai deduce TVA în luna (trimestrul) în care acestea au fost emise, ci în luna (trimestrul) în care le-ați achitat, indiferent dacă furnizorii aplică sau nu sistemul „TVA la încasare”.

Un exemplu:

În 15 martie 2013, entitatea Alfa a achiziționat mărfuri de la entitatea Beta în valoare de 2.000 lei, plus TVA 24%. Factura va fi plătită prin virament bancar în data de 21 iunie 2013. Entitatea Alfa aplică „TVA la încasare”.

Înregistrări contabile (entitatea Alfa):

1. achiziție mărfuri (15.03.2013) :

   %    = 401     2.480

371                    2.000

4428                     480

2. plată furnizor (21.06.2013) :

401  =  5121   2.480

3. exigilibitatea TVA aferentă facturii (21.06.2013) :

4426 = 4428    480

Deci, Alfa declară și achită TVA la bugetul de stat lunar, dar nu își va deduce TVA în luna martie 2013 (luna primirii facturii), ci în luna iunie 2013 (luna plății ei). Prin urmare, și trimestrial ea declară și achită TVA, dar nu va deduce TVA în trimestrul I (trimestrul în care a primit factura), ci în trimestrul II (trimestrul în care a plătit factura).

Pentru societățile în care nu aplică sistemul „TVA la încasare” și achiziționează bunuri și servicii de la entități care aplică sistemul, vor putea deduce TVA din facturile primite numai în momentul în care se face plata acestora. Pare ilogic, dar cei care au conceput acest sistem s-au gândit că cel care plătește factura să își deducă TVA la plata acesteia și nu la data emiterii ei și astfel statul nu este „prejudiciat” pentru o anumită perioadă de timp. Aceleași înregistrări contabile de mai sus vor fi și în cazul în care o societate achiziționează bunuri și servicii și nu aplică sistemul „TVA la încasare”. Pare complicat, dar nu e! Iar dacă nici furnizorul , nici beneficiarul nu aplică sistemul „TVA la încasare”, atunci TVA aferent facturilor primite se va deduce la data facturii.

Ca și o concluzie la deducerea TVA aferentă facturilor primite voi face o schiță pentru a înțelege noțiunile de mai sus:

  • beneficiarul aplică sistemul „TVA la încasare”, furnizorul aplică sistemul „TVA la încasare”  => TVA se deduce la plata facturii;
  • beneficiarul aplică sistemul „TVA la încasare”, furnizorul nu aplică sistemul „TVA la încasare”  => TVA se deduce la plata facturii;
  • beneficiarul nu aplică sistemul „TVA la încasare”, furnizorul aplică sistemul „TVA la încasare”  => TVA se deduce la plata facturii;
  • beneficiarul nu aplică sistemul „TVA la încasare”, furnizorul nu aplică sistemul „TVA la încasare”  => TVA se deduce la data facturii.

Colectarea TVA

Dacă o societate aplică sistemul „TVA la încasare”, pentru facturile emise clienților, nu va datora TVA la bugetul de stat în luna/trimestrul în care le-a emis, ci în luna/trimestrul în care a încasat contravaloarea lor, indiferent dacă beneficiarul aplică sau nu sistemul.

Aceleași reguli de la deducerea TVA se aplică și aici, adică TVA se va declara și se va achita lunar/trimestrial, dar va datora în luna/trimestrul în care se va încasa contravaloarea facturii. Cu o precizare, mai degrabă ATENȚIE!!!: dacă o societate aplică sistemul „TVA la încasare” și a emis facturi, însă nu le-a încasat în termen de 90 de zile de la data facturii, atunci societatea va datora TVA la bugetul de stat în luna/trimestrul în care se împlinesc cele 90 de zile de la emiterea facturii, chiar dacă până la acea dată nu s-a încasat factura.

Un exemplu:

O entitate, aplică „TVA la încasare”, a vândut în februarie 2013 bunuri, iar factura va fi plătită integral în septembrie. Atunci, la înregistrarea facturii emise(februarie 2013) va fi 4428 TVA neexigibilă, se va face exigibilitatea facturii în mai 2013 (la 90 de zile), 4428 TVA neexigibilă = 4427 TVA colectată, iar în septembrie 2013 se va face încasarea propriu-zisă a facturii.

Acest interval de 90 de zile nu se aplică și în cazul facturilor primite! Conform prevederilor din Codul fiscal, factura trebuie emisă până cel târziu în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naștere faptul generator al TVA (data livrării/prestării).

Ca și o concluzie la colectarea TVA aferentă facturilor emise, vin în ajutorul cu următoarea schiță:

  • furnizorul aplică sistemul „TVA la încasare”, beneficiarul aplică sistemul „TVA la încasare” => TVA se colectează la încasarea facturii, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii;
  • furnizorul aplică sistemul „TVA la încasare”, beneficiarul nu aplică sistemul „TVA la încasare” => TVA se colectează la încasarea facturii, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data emiterii;
  • furnizorul nu aplică sistemul „TVA la încasare”, beneficiarul aplică sistemul „TVA la încasare” => TVA se colectează la data emiterii facturii;
  • furnizorul nu aplică sistemul „TVA la încasare”, beneficiarul nu aplică sistemul „TVA la încasare” => TVA se colectează la data emiterii facturii.
Anunțuri

Rezultatul exercițiului: profit sau pierdere?

Închiderea conturilor de venituri și cheltuieli la sfârșitul unui exercițiu financiar cam dă bătăi de cap. Mie una mi-a dat, dar nu m-am ales cu vânătăi! Mă refer la partea teoretică, la contul 121 „Profit sau pierdere”, care este un cont bifuncțional. Acest cont trebuie să fie închis la sfârșitul fiecărei luni calendaristice, atunci când se face și balanța de verificare. Iar la sfârșitul anului, adică în luna decembrie, se trage linie, se fac socotelile dintre cheltuieli și venituri și vedem dacă avem profit sau am ieșit pe pierdere. Se face operațiunile de repartizare a profitului (pentru cazul în care contul are sold creditor) la rezervele legale, contul 129 „Repartizarea profitului”, și rezultatul reportat, contul 117 ”Rezultat reportat”. Se face „curățarea” contului, pentru că ATENȚIE! 121 nu prezintă sold până la sfârșitul lunii ianuarie.

121 „Profit sau pierdere”

Operațiunile care survin la nivelul contului 121 la sfârșitul anului N și începutul anului N+1 sunt următoarele:

31.12.N

1)      închidere conturi de cheltuieli:     121 = 6xx

2)      închidere conturi de venituri:     7xx = 121

3)      închidere contul 691 (impozitul pe profit):   121 = 691

4)      repartizare profit pentru rezerve legale:    129 = 1061

01.01.N+1

  •   121 – PROFIT (sold creditor)

1)      reportare profit nerepartizat:     121 = 117

2)      închidere conturi 121 și 129:      121 = 129

3)      „curățare” rulaje conturi 121 și 129:      121 =  121  (sumele se trec în roșu sau în chenar)

129 =  129  (sumele se trec în roșu sau în chenar)

4)      repartizare profit conform hotărârii AGA:    117 =   %

  •   121 – PIERDERE (sold debitor)

1)      reportare pierdere:    117 = 121

2)      „curățare” rulaje cont 121:   121 = 121  (sumele se trec în roșu sau în chenar)

3)      acoperire pierdere (parțială) conform hotărârii AGA:   %   = 117

În continuare, o să prezint contul care intră în corespondență cu contul 121, respectiv contul 117 și contul 129.

Contul 117 „Rezultatul reportat” (cont bifuncțional)

A. Profit nerepartizat, adică contul funcționează după un cont de PASIV

      • se creditează la începutul exercițiului financiar cu profitul exercițiului anterior;
      • se debitează cu partea din profit reportat repartizat pe destinații potrivit hotărârii AGA.

B. Pierdere neacoperită, adică funcționează după un cont de ACTIV

      • se debitează la începutul unui exercițiu financiar cu pierderea din exercițiul anterior;
      • se creditează cu pierderea reportată acoperită potrivit hotărârii AGA.

Deci, dacă contul 117 are sold creditor, atunci e profit reportat (nerepartizat) existent la un moment dat, iar dacă 117 are sold debitor, atunci e pierdere reportată (neacoperită) existentă la un moment dat.

Contul 129 „Repartizarea profitului” (cont de activ)

Se mai numește și cont al profitului realizat.

1) Se debitează la sfârșitul exercițiului financiar cu mărimea profitului exercițiului curent repartizată la rezerve legale.

129 = 1061

2) Se creditează la începutul exercițiului financiar următor cu mărimea profitului din exercițiul financiar anterior repartizat la rezerve legale.

121 = 129

Soldul lui 129 este numai debitor (reflectă mărimea profitului unui exercițiu financiar repartizat la rezerve legale).

Sper că (m-)am lămurit în sfărșit enigma contabilității primare a rezultatului exercițiului financiar curent. Mii de mulțumiri pixului și foii care m-au ajutat pe parcursul călătoriei mele!

Studentul contabil

Studentă fiind în primul an la Științe Economice, aveam o materie care mi-era cam antipatică, dar mergeam la curs pentru că îmi plăcea cum preda profu și așa învățam cum să învăț materia respectivă. Plus că mai zicea și bancuri printre alineate. La un moment dat, ne-a pus întrebarea: „Cum poți să îți dai seama la ce specializare e studentul de la economie?”

Traveler DC 140

Răspuns: Îi pui întrebarea: „Cât face 2+2?” Ce o să îți răspundă studenții:

Cel de la Finanțe-Bănci: Dacă bursa e în scădere, atunci e 3. Dacă bursa e în creștere, atunci e 5.

Cel de la Contabilitate: Cât vrei tu să fie?

Cel de la Marketing: 3,99.

Am râs, la fel ca restu studenților din sala de curs. Mai târziu, după ce am aflat mai multe despre contabilitate, mi-am dat seama de gravitatea bancului.

Deci, prin urmare, deoarece și pentru că, atunci când se apelează la contabil pentru a „înflori” cât de cât situațiile financiare pentru „a da bine”, se apelează la contabilitatea creativă, cu simpla întrebare de mai sus. Ca și zicala: „Hoțul neprins, negustor cinstit.”, tot e prins la un moment dat. Așa că, nu minți la fiecare 5 cuvinte, nu de alta da poate uiți ce minciună ai zis înainte și cazi în propria capcană.

Ce este de fapt contabilitatea?

Ce este contabilitatea? O întrebare foarte simplă. Așa de simplă precum întrebarea pe care ne-a adresat-o profesorul de geografie din liceu: „Ce este geografia? Este tot ce ne înconjoară.” Așa este și contabilitatea. Tot ce avem pe noi, în casa noastră, pe stradă, totul se poate contabiliza, toate lucrurile palpabile. Inclusiv emoțiile, stările noastre interioare, gândurile, ideile pe care le avem referitoare la un lucru. Acum o să mă credeți sărită de pe fix și o să ziceți: „Cum poți să faci asta? E imposibil!” Dar trebuie să zic: „Totul este posibil, dacă vrei cu adevărat.”

Accounting in the sky

Privită dincolo de cifre, contabilitatea reprezintă fapte și oameni. Fapte?! Oameni?! Are you serious? Da! Fapta este factorul direct care influențează contabilitatea. Pe când oamenii sunt celălalt factor, cel indirect. Nu o să intru chiar atât de mult în detalii, pentru că o să vă prindeți voi pe parcurs de ceea ce vreau să spun. Dar trebuie să vă spun un lucru de la început. Nu o să încep eu aici să scriu istoria contabilității. Nu de alta, dar nici eu nu o știu cap coadă! Doar noțiunile ăle mai importante. Plus că nu mi-a plăcut deloc istoria în generală&liceu.

Prima manifestare a contabilității, și anume activitatea de numărare a bunurilor de care dispunea o persoană la un moment dat, a dat curs unei nevoi practice de ținere a evidenței, de calcul și de control al averilor. Totodată, cu această mișcare a impulsionat dezvoltarea comerțului și creșterea economiei generale. Antichitatea, în principal, sumerienii, egiptenii și romanii, a contribuit la constituirea unui cadru care permitea reglementarea registrelor și tehnicilor de înregistrare.

Trebuie să spun că mi-ar fi plăcut să trăiesc în Evul Mediu (m-am uitat la prea multe seriale: Merlin, The Tudors, și filme cu tematică medievală). De ce spun asta? Evul Mediu a fost adevăratul punct de plecare în punerea bazelor tehnicilor și procedeelor contabile. Dar să nu uităm de sumerieni care au fost cunoscuți ca fiind primii bancheri. Luca Pacioli, călugăr franciscan,  este considerat ca fiind părintele contabilității, prin lucrarea lui: „Summa di Arithmetica, Geometria, Porportioni et Proportionalita”; el a considerat că obiectul contabilității este „tot ceea ce după părerea negustorului îi aparține pe lume, precum și toate afacerile mari și mărunte în ordinea în care au avut loc.” Și de aici încolo, având definiția asta, s-a ajuns la contabilitatea din zilele noastre.

Goethe așterne cuvinte foarte frumoase la adresa contabilității: „Contabilitatea este una din cele mai sublime creații ale spiritului omenesc pe care fiecare bun gospodar ar trebui să o folosească în gospodăria sa.” Și iar ne întoarcem la ceea ce am zis la începutul articolului. Dar ce e și mai frumos la contabilitate e că așa îți prinzi urechile dacă faci o greșeală! Aviz poporului: contabilitatea și politica sunt două lucruri distincte. În politică, poți să alegi să fii de stânga sau de dreapta. În contabilitate nu. Se aplică un alt principiu: în conturi, ce punem în dreapta și ce punem în stânga are o importanță majoră pentru că dreapta este partea asimilată noțiunii de credit, iar stânga noțiunii de debit. Adică în dreapta avem patrimoniul nostru concretizat în capital social, rezerve (legale, din reevaluare ș.a.), rezultatul exercițiului, împrumuturi și datorii asimilate. Pe când în stânga găsim activele noastre: imobilizări, stocuri, trezorerie.

Cam atât despre partea istorică a contabilității (Nu sunt un fan al istoriei! Dar trebuie să știu câte ceva și despre ea, că altfel nu e a bună).

A, am uitat să vă zic un „Știați că..”: contabilitatea este la fel de veche ca și astronomia ori religia, ea datând de peste 6 milenii, dar este mai puțin abordabilă la capitolul istorie.

Permanent vs. Intermitent

Rafturi

De multe ori, poate vă puneți întrebarea cum se trec în contabilitate bunurile care se vând sau se cumpără de către o firmă. Dar nu numai dacă se face o vânzare sau o cumpărare. Inclusiv, atunci când este o firmă care are producție în regie proprie, precum fabrici, uzine, dar și casele de modă. Ele de ce nu ar intra în categoria asta?

Mai pe scurt, și oarecum să fac o legătură cu viața de zi cu zi, gândiți-vă la propria voastră casă, cu tata, cu mama, cu cățelu și cu purcelu. Hai să facem un mic calcul. Ești micuț/-ă, părinții trebuie să îți cumpere hăinuțe, jucării (că doar ai pretenții numai la păpuși Barbie, cazul fetelor, sau la mașinuțe ultimul trăznet cu telecomanda, cazul băieților). De unde vin banii ca să îți facă ție toate mofturile? Păi, ei lucrează. Când iau salariul, merg fain frumos la cumpărături și îți iau tot ce îți poftește inimioara, dar în limita disponibilului financiar. Crești un pic mai mare, îți aranjează camera ta. Mobilă nouă, calculator, birou unde o să îți petreci o parte din timpul tău învățând pentru școală. Eh, sună frumos! După un timp, te saturi și vrei o schimbare în cameră. Alți bani, altă distracție! Vechea mobilă poate o vinzi, poate o duci la casa bunicilor la țară (nu de alta, dar acolo se cam adună toate; dacă nu folosesc la ceva, cu siguranță sunt bune la foc), poate o dai la persoană tare drăgălașă și micuță și dragă ție. Oooh! Dar stai, am uitat de aparatura electronică. Playstation, mp3 player, aparat foto, calculator/laptop, telefon cu touch screen ultimul răcnet (de preferat Iphone), și, să nu uităm de binecunoscutul Ipad a.k.a. indispensabilul device din viața unui copil de 12 ani. Le folosim sănătoși, până când ajungi să zici: „Oups! S-a stricat, trebuie luat altu, ca doar are tata și cu mama bani.” Departe de mine gândul de a critica orice fel de comportament al părinților referitor la educația propriilor copii. Mamaie avea o vorbă, care implicit se aplică și aici, dar și în fiecare businees: „Atâtea bordeie, atâtea obiceiuri.” Ce vreau să subliniez prin exemplul de mai sus este că e imposibil, e inaccetabil (din partea mea) să zici că nu ai auzit de contabilitate sau că nu știi absolut nimic despre ea. Da, ok! Nu ai citit în mai amănunțit despre ea, dar ai auzit pe părinții tăi când ziceau că trebuie să meargă la cumpărături și trebuie să cumpere aia și aia și pe ailaltă și speră să se încadreze în suma respectivă. Eh, în contabilitatea operațiunea asta are denumirea de buget. (O să revin într-un articol ulterior despre buget.) Cei care sunt plecați la facultate în alt oraș ar trebui își dea seama despre ce vorbesc. Primiți o anumită sumă de bani de la părinți, asta în cazul în care deja nu lucrați, și banii aceia îi împărțiți: chirie/regie cămin, mâncare, ieșiri în oraș, diverse hobby-uri.

Citiți și tot citiți și vă întrebați ce legătură are până acuma cu titlul articolului. E simplu (la mine toate sunt simple și logice). Toate bunurile pe care le achiziționează o firmă sau le vinde sunt trecute în contabilitate la categoria de stocuri. Dar bine aici mai sunt și alte categorii, precum materii prime, materiale, piese de schimb, produse finite, semifabricate, produse în curs de execuție, și altele. Ca să se țină totuși o evidență a intrărilor, a ieșirilor, a evaluărilor și a inventarierii stocurilor, se poate alege între două metode de organizare a contabilității analitice a stocurile: metoda inventarului permanent sau metoda inventarului intermitent.

O să încep cu prima, adică metoda permanentă. Ea presupune înregistrarea tuturor operațiunilor de intrare și de ieșire. Astfel ea permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a mărimii stocurilor, atât cantitativ, cât și valoric. Multe întreprinderi optează pentru această metodă, pentru că este mult mai ușoară de aplicat, dar și mai puțin costisitoare.  Un exemplu ilustrativ ar fi acesta: domn profesor de la clasă, când ne-a predat despre această metodă ne-a dat exemplu o cutie cu globuri de împodobit brăduțul de Crăciun. Eu am să modific un pic povestioara.

În fiecare an, de sărbători, împreună cu părinții împodobeam bradul cu vreo 5-6 zile înainte de Ajun. Într-un an, nu mai știu câți ani aveam, bradul era destul de mare și era poziționat în camera în așa fel încât dacă vroiai să pui globuri în partea din spate trebuia să te strecori prin spatele lui, ca și polițistul în spatele hoțului, și să pui globurile. Dar vezi să fi făcut eu aia! Am început eu să îl împodobesc singurică, pentru că mama era cu mâncarea prin bucătărie, iar tata a dispărut (cel mai probabil s-a dus să îmi pună la poșta scrisoarea mea către Moșu’ – mai degrabă să o citească și să vadă ce să îmi ia cadou; a stat destul de multă vreme având în vedere că lista era luuuungă). Între timp, eu pun globurile în brad doar pe partea din față. La un moment dat, eu țuști din cameră! Mami speriată, merge în cameră, își pune mâinile în cap și zice cu un accent oltenesc ardelenizat: „No, ce făcuși aci?”. Eu cu o privire inocentă, ridic din umeri. Toate agoniseala părinților și a mea de a păstra globurile s-a risipit într-o clipită. Bradul a superit o entorsă și s-a dat de-a dura. Și așa, printre suspine și lacrimi, am început să adun cu mami globurile sparte. Partea frumoasă la o afacere care are implementată metoda permanentă este că nu plânge ca și mine după bunurile care le-a vândut (sau spart globurile, avuția de o iarnă a bradului). Din contra, înregistrează o factură asemănătoare papirusului și încasează bani după tranzacția de vânzare făcută.

Cea de-a doua metodă, metoda inventarului intermitent, este mai ciudată, după părerea mea. Ea presupune stabilirea ieșirilor și înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârșitul perioadei. Astfel, dacă la începutul perioadei există soldurile debitoare la conturile de stocuri, acestea se creditează și se trece pe cheltuieli ale perioadei curente. Iar tot ceea intră, se trece direct pe conturile de cheltuieli din cursul perioadei, conform premisei că aceste stocuri sunt destinate consumului sau vânzării și nu păstrării acestora în depozit. Ieșirile se fac printr-un calcul extracontabil, conform relației următoare:

stocuri inițiale + intrări – stocuri finale = ieșiri

Cum am zis, destul de ciudată. Probabil din cauza asta nu este foarte mult agreată această metodă, dar și din cauza lipsei unor informații detaliate privind stocurile existente în patrimoniu, la un moment dat. Ca să înțelegeți mai bine metoda, am să vin în ajutor cu un exemplu. (Da, eu pentru fiecare lucru teoretic fac o legătură din afară ca să pot reține mai bine.)

Revenim la cutia magică a globurilor. Să zicem că avem cutia pusă bine în beci. Știm câte globuri sunt în ea. Pe parcursul anului tot am mai pus globuri acolo de câteva ori, dar ținem socoteala să știm câte sunt acolo. Mergem să o luăm. Ajunși acasă, mama a mai cumpărat încă câteva. Le-am pus și pe alea acolo. Ținem socoteala câte am pus. Cumpărăm bradul, îl aducem acasă și îl punem lângă cutia de globuri. Nefiind atenți și fără intenție, cade bradul peste cutie. Îl ridicăm și, în speranța că nu s-a spart niciun glob, dar nu verificăm, îl punem tot acolo lângă cutie. Când e să facem bradul, tata, la fel din neatenție, dar cu direcție, scapă cutia pe jos. Probabil s-au spart câteva atunci. Pentru ca atunci când am început să facem bradul, am constat că nu mai erau câte ținusem noi evidența că ar trebui să fie acolo. Neuitându-ne de fiecare dată când s-a produs o boacănă, nu am știut câte s-au spart. Și am avut surpriza la final. Doar atunci, am început să numărăm câte globuri au rămas și să tragem linie să scădem: dacă din câte au fost acolo la început și câte am pus pe parcurs, știam numărul, scădem câte au rămas ne dă exact câte s-au spart. Greu de ținut evidența așa, nu? Nu te cam roade să știi câte ai spart atunci când ai făcut grozăvia decât să ai „bucuria” la final? Eu aș zice că da!

Drept urmare, o astfel de evidența a stocurilor/bunurilor pe care le-ați avut, le aveți sau le veți avea ați putea să o aplicați și în cazurile personale. Să nu vă gândiți că odată cu apariția firmele, a apărut și contabilitatea. Ea a apărut încă din cele mai vechi timpuri. Scrierile pe pereții din peșteri, trocul pe care oamenii din antichitate îl făceau, toate priveau evidența bunurilor fiecărui om din viața de zi cu zi. Deci, de acum încolo, vă sfătuiesc să nu mai ziceți că nu ați auzit de contabilitate sau că nu știți cu ce se mănâncă. O să revin în postul următor cu întrebare „Ce este de fapt contabilitatea?”. Sper ca atunci să mai clarific unele lucruri despre ea.

„Contabilitate”

Am să postez o poezie care are un titlu destul de simplu și concret, „Contabilitate”. Mi s-a părut interesant modul de abordare pe care îl are Marin Sorescu. El nu face referire strict la numere. În viziunea multora, contabilitatea înseamnă cifre și atât. Însă, dacă privim dincolo de cifre, putem face o grămadă de legături între lucrurile de zi cu zi.

În poezia de față, viața pe care o trăim este luată la întrebări. Clipele pe care le cheltuim. Copacii, florile pe care le vedem, ne încântă și pe urmă le cumpărăm. Inclusiv, școala pe care o urmăm. Pe scurt, o poezie pe care o citești, iar o citești, și iar o citești. Și nu te mai saturi. Reflexezi la ceea ce zice și ceea ce ai făcut tu până acuma și/sau vei urma să faci.

Recomand poezia.

 

„Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).”

Marin Sorescu, Contabilitate

Collect ‘em all!

Ceea ce definește contabilitatea este faptul că furnizează informații care să ofere o imagine fidelă asupra situației patrimoniului și rezultatelor obținute. Dar ca să ofere acea imagine fidelă, trebuie avute în vedere principiile contabilității.

Dar totuși ce este un principiu? Ei bine, principiul este baza, sau mai bine zis temelia, pe care se construiește clădirea. Ați prins ideea? Adică, e un element fundamental pe care se întemeiază o teorie, o normă, chiar și o conduită. Da! Credeți că noi nu avem principii?! Dacă nu am avea, cum ne-am mai stabili țelurile, locul unde am vrea să ajungem în viață? Așa este și contabilitatea. Fără ele, ar fi haos.

Înainte să le dau definiția și unde se găsesc ele, am să încep cu un exemplu. Mai țineți minte gumele de mestecat Turbo? De aveau pe partea dinăuntru a ambalajul câte o mașină de colecție? Da, am colecționat și eu din alea când era pitică. Din păcate, și vărul meu, mai mare fiind cu vreo 7 ani decât mine. Era curios un lucru: de fiecare dată când îi lipsea o mașină și eu o aveam, tot timpul ieșea el în avantaj. Nici acuma nu știu cum! Mda, eu care mă chinuiam să îmi fac o colecție de mașini, că de colecția de timbre a lui tata nu mă puteam atinge, nu reușeam nici cum să măresc numărul abțibildurilor. Era o colecție micuța, dar totuși era a mea. Până într-o zi, când am zis STOP! M-am enervat și i-am dat eu fain frumos toată colecția mea de mașinuțe turbo. Da știu! Acuma o să ziceți că au renunțat prea ușor. Dar mi-a venit o altă idee, și mai mirifică. Rămas bun colecție de abțibilduri, bun venit colecție de șervețele! 😀  Și uite așa nu am mai putut verișorul meu să mă păcălească. Țin minte că îi dădeam și pe datorie. Cum am mai zis, nu știu cum reușea! (cred că eram micuță and easy to fool)

Prin urmare, fiecare dintre noi are un set de reguli după care se ghidează în viață. Așa se întâmplă și cu afacerile. Dacă nu își stabilesc ceea ce trebuie să facă de la bun început, nu pot face față celorlalte și pot să renunțe. Ca și în cazul meu. Nu am reușit să mă țin de colecția de mașinuțe turbo și m-am reprofilat pe colecția de șervețele.

Să revenim acuma la oile noastre. Deci, toate aceste principii sunt scrise laolaltă într-un document, de vreo 200 și ceva de pagini. Nu vă speriați, acolo sunt mai multe lucruri scrise, ele sunt scrise pe doar 2 pagini. Documentul respectiv se numește Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Titlu destul de lung. Eu i-am zis OMFP 3055 sau mai scurt 3055. Sincer, am înnebunit-o pe mama cu el. Și nu a fost singura victimă a expresiei mele. Mda, am avut de învățat din el pentru examen. Dar din moment ce le citești de mai multe ori, le reții. Mai auzi că se vorbesc despre ele pe la seminarii, pe la cursuri, tot le reții.

Acuma că am zis unde se găsesc, am să zic câte ceva despre ele.

  • Principiul independenței exercițiului. Aici trebuie să se țină cont de  toate veniturile și cheltuielile aferente unui exercițiu financiar, indiferent când s-au încasat sau s-au plătit.
  • Principiul prudenței. La ce vă gândiți voi când ați văzut prudență? E un lucru pe care îl faceți în avans pentru a evita pericolul, nu? Eh, atunci când se fac situațiile financiare anuale, adică bilanțul și contul de profit și pierdere, trebuie făcută o evaluare. La evaluarea asta trebuie avute în vedere toate datoriile care s-au acumulat într-un an. Chiar  țin minte că ne zicea domn profesor la clasă, că se înregistrează doar pierderile posibile, nu și câștigurile potențiale. De ce? E foarte simplu. Nu poți să supraevaluezi veniturile și activele și să nu ții cont și de datoriile și cheltuielile subevaluate. E ca și atunci când ți-ai cumpăra o mașină super faină și super scumpă, dar nu ai avea cu ce să îi plătești casco. Adică, ai un lucru cu care te poți mândri, dar nu mai ai deloc bani în buzunar că te seacă. Drept urmare, nu lăsa să se întâmple asta dacă nu ai cum să îți acoperi datoriile și cheltuielile, chiar și cele potențiale.
  • Principiul permanenței metodelor. Mai este cunoscut și sub numele de principiul fixismului. Adică, metodele de lucru contabile nu se pot modifica, ele trebuie să rămână aceleași de le un exercițiu financiar la altul, permițând astfel o comparație a datelor nu numai în timp, dar și în spațiu. Acuma să nu credeți că aceste metode nu se pot modifica deloc și cum au fost scrise, trebuie bătute în cuie. Ele se mai modifică din cauza unei legi noi sau de către o persoană cu atribuții de normalizare a contabilității. Odată ce se schimbă, trebuie avute în vedere motivul schimbării, dar și implicațiile acesteia asupra exercițiului financiar curent.
  • Principiul continuității activității. Se presupune că activitatea unei entități economice trebuie să funcționeze în mod normal, fără a intra în stare de lichiditate sau de reducere semnificativă a activității. Prin urmare, evaluarea elementelor patrimoniale este efectuată în mod continuu, iar la finele anului se întocmesc situațiile financiare prevăzute de lege. Dacă se întâmplă ca activitatea să fie întreruptă în timpul anului printr-o decizie de lichidare, atunci continuarea activității se întrerupe și trebuie să se întocmească situațiile financiare la data respectivă. De asemenea, dacă administratorii au luat cunoștiință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea continuării activității, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative.
  • Principiul evaluării separate a elementelor de activ și pasiv. Principiul ăsta îmi place tare mult. Are doar o frază: componentele elementelor de active și de datorii trebuie evaluate separat.
  • Principiul intangibilității. Bilanțul de deschidere a unui nou exercițiu financiar trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere din exercițiul financiar precedent. Orice modificare a politicilor contabile are efect numai pe perioadele următoare, de regulă începerea unui nou exercițiu financiar.
  • Principiul necompensării. Presupune interdicția compensărilor între active și datorii, între venituri și cheltuieli, între drepturi și angajamente. Adică nu combini uleiul cu laptele că nu iese nimic bun de acolo. Nu pot fi compensate pozițiile de cheltuieli cu cele de venituri, ori plusurile de valoare cu minusurile de valoare, în cadrul mecanismului aplicării principiului prudenței.
  • Principiul prevalenței economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit sau pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora. Principiul se aplică de către entitățile mari și foarte mari la întocmirea situațiile financiare individuale și a situațiilor financiare consolidate, iar entitățile mici și mijlocii numai la întocmirea situațiilor financiare consolidate.
  • Principiul pragului de semnificație. Elementele de bilanț și cont de profit sau pierdere care sunt combinate de cifre arabe pot fi combinate dacă:

–         acestea reprezintă o sumă semnificativă

–         o astfel de combinație oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiția că elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.

Principiul se aplică numai la entitățile mari și foarte mari.

Abateri de la principiile contabile se pot face numai în cazuri excepționale. Orice abatere se prezintă în notele explicative, precum și motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.